4 mai 2016

Cu alunitele la control!

Foarte puțini români merg la dermatolog să își verifice alunițele, ba chiar mai rău circulă mitul că nu e bine să le deranjezi. Acum nici eu nu sunt vreun expert, dar Google e la un pas de net și dacă alunița (nev pigmentar) nu este deja transformată, nu are cum să devină malignă, în urma operației.
Persoanele cu tenul alb sunt mai predispuse riscului, se bronzează sau ard destul de repede la soare. Acum vreo patru ani, mi-a apărut și mie o aluniță în zona axilei, care m-a cam obsedat. O tot urmăream și nu părea să sufere modificări alarmante, dar parcă nu îmi dădea pace. 

M-am interesat de un cabinet privat în Craiova, care să aibă dermatoscop (un aparat care mărește alunița foarte mult), deoarece cu ochiul, e greu să îți dai cu părerea. Am găsit cabinetul Helios, unde lucrează doamna doctor Simona Marinoaica. Doamna dr. are contract cu CAS, astfel încât nu am plătit nimic.

M-am programat la o consultație pe 11 aprilie, am avut trimitere de la medicul de familie, cardul de sanatate si buletinul. Consultația și cartografierea alunițelor de pe corp (fotografierea cu dermatoscopul și memorarea pe calculator) nu a costat nimic și nu a durut în vreun fel. Dermatoscopul este ca o lupă. Am descoperit mai multe alunițe care trebuie atent monitorizate, plus cea de la axilă, pe care mi-a recomandat să o scot, deoarece arăta traumatizată. 

M-am speriat foarte tare, m-am panicat, am citit o grămadă pe net. Pe 20, m-am programat la operație, a trebuit să aduc cardul de sanatate, copie CI si adeverinta de salariat. Operatia si biopsia au fost gratuite. Operatia a durat 20 minute, de la intrarea in cabinet, pana la iesire. Dar vreo 5 minute cred, s-a mai uitat la alunite, pe calculator, apoi mi s-a facut anestezia. Imi era teama și am o problema si cu tensiunea foarte mica. Din momentul in care m-am asezat pe pat, am intors capul si am inchis ochii. Asa ca nu stiu cum arata acul sau mai stiu eu ce. Stiu doar ca transpiram ca naiba, doctora a rugat asistenta sa deschida geamul si sa imi dea apa.
Injectia nu a durut, a usturat un pic, suportabil, dar cele 30 de secunde cat a durat, mi s-au parut cateva minute bune. Simteam anestezicul intrand foarte incet și mi se parea ca nu se mai termina. Imi era mai mult teama ca nu va prinde si voi simti ceva, dar doamna dr m-a asigurat ca trebuie doar sa ii spun daca doare, ca are anestezic destul. 

Am apreciat empatia doamnei dr. si faptul ca nu s-a suparat pentru teama mea, cum mai fac unii doctori. Cel mai rau a fost cu anestezia, care nu a fost asa rea, pentru ca apoi excizia alunitei si coaserea au trecut repede si fara nici o minima durere sau disconfort. Simteam presiune desigur, deoarece anestezia era locala, dar nu durere. 

Mi s-a pus un pansament, urmand ca zilele urmatoare sa il schimb eu (betadina si plasturi). Citind pe net tot felul de povesti despre ce e in spatele bandajului, a durat cam o ora cred pana sa reusesc a doua zi sa dezlipesc plasturele. Nu pt ca durea, ci pt ca imi teama sa nu vad vreo ditamai rana. In cele din urma am reusit, dar nu se vedea nimic, decat firele. 

Nu am avut dureri, poate un usor disconfort la vreo 2 ore de la anestezie, dar am luat un calmant. Cred ca era mai mult in mintea mea. De dormit, mi-a fost greu, nu pentru ca aveam dureri, dar simteam firele ca se intind si ma temeam sa nu fac ceva. Desi doamna dr. m-a asigurat ca pot sa ma misc in voie.
La 8 zile, am scos firele. Nu a durut deloc chestia asta, nici macar piscatura nu am simtit. Am avut 2-3 fire. A venit si rezultatul biopsiei si se pare ca era un nev epidermal iritat, de 1 cm. Urmeaza sa merg in decembrie la un nou control de monitorizare a alunitelor.

Sfatul meu e sa mergeti cu incredere la un dermatolog sa va verificati alunitele. Dna dr. Simona Marinoaica mi-a lasat o impresie foarte buna, m-a tratat cu blandete. Pentru mine, conteaza mult si omul din spatele medicului. Asta e, unii sunt mai fricosi.
Daca aveti vreo intrebare, scrieti-mi cu incredere pe pagina de Facebook sau aici. 
Tineti minte si regulile ABCDE:
A (asimetrie)
B (borduri, margini neregulate) 
C (culoare neuniforma)
D (diametru mai mare de 0.6 cm)
E (extindere pe verticala sau orizontala)
Daca observati una dintre aceste reguli, adresati-va neaparat medicului dermatolog sau daca taiati vreo alunita din greseala. 

Multa sanatate! 
Sursa: Heliosmedica.ro



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ti-a placut? Spune-mi! Imi vei face ziua mai buna.
Nu ti-a placut? Spune-mi! Poate voi imbunatati ceva.
Multumesc! Zambeste! Astazi e o zi frumoasa! :)