2 octombrie 2016

Albastru magnetic într-o intersecție



M-am trezit cu o durere de cap îngrozitoare.... împlinesc 37 de ani și tot ce vreau e puțină liniște, doar eu cu mine. Dușul rece și cafeaua fierbinte sunt tot ce îmi doresc la orele acestei dimineți târzii. Oglinda se zgâiește trist la mine și îmi arată un chip palid, un păr răsfirat în șuvițe pe fruntea-mi ce ascunde o cicatrice și o mare iubire.

Aud un bătut strident în ușă și sunt tentat să nu răspund. Mi-am scos soneria din priză cu o speranță deșartă de a nu fi deranjat de ziua mea. Dar sunetul mi se propagă dureros prin creier și mă face să deschid mai repede decât aș fi vrut. E doamna de la poștă, îmi întinde obosită un plic și semnez de primire.

Numele de pe plic mă lovește mai tare decât pumnul unui boxer profesionist....e EA. Nu am mai vorbit deloc din ziua aceea și nu mă așteptam să aud de ea acum, de ziua mea, și în acest mod.... e o invitație la nuntă.... la nunta ei...Nici nu știam că e cu cineva, atât de repede.

Urăsc nunțile, în general...și ea știe asta....așa că nu îmi pot da seama dacă m-a invitat ca să nu vin sau pentru a mă răni, din indiferență, din răzbunare....Încercând să găsesc un motiv, simt cum capul îmi explodează de durere, simt durerea cum îmi cuprinde ochii, fruntea, inima, stomacul, mâinile care mototolesc involuntar invitația.

O nuntă...o mulțime de rochii scurte, pantofi cu toc, cămăși albe și pantofi de lac mi se perindă amețitor prin fața ochilor.... mă doare să privesc chipurile lor, pentru că nu vreau să îl văd pe al ei. Sunt ca un clișeu prost, un bărbat cu chip de băiat rebel, insuficient maturizat.

Cobor grăbit scările și mă îndrept spre cea mai aglomerată intersecție din zonă, unde știu că voi găsi un cerșetor care spală geamurile mașinilor. Mă cunosc toți, așa că mă salută politicos și puțin speriați de chipul meu traumatizat. Le spun pe scurt povestea și mă bazez pe intuiția lor de oameni simpli, pentru care viața se rezumă la lucruri simple. Îi admir pentru asta. Fără să ezite, o fată timidă, cu niște ochi albaștri magnetici, îmi spune că aș fi prost să nu merg. Zâmbesc la inocența ei și îi spun fără să gândesc, că voi merge dacă îmi va fi parteneră. Desigur că toți mă credeau puțin scrântit, dar acum sigur nu mai aveau vreo îndoială. Da-ul fetei mă tulbură mai mult decât buzele și ochii ei. 
Sursa: https://pixabay.com/static/uploads/photo/2016/09/21/15/22/blue-eyes-1684954_960_720.jpg
 ..........................

Mă trezesc și calendarul de pe perete îmi aduce aminte că astăzi este nunta. Regret impulsivitatea mea și aș vrea să dau timpul înapoi. Nu mă pricep deloc la ținute elegante, dar vreau să mă pierd în mulțimea de sacouri elegante, așa că vreau să rezonez cu ceilalți. Deschid laptopul și caut niște clipuri pe Youtube, care să mă ajute să găsesc ceva potrivit.

Bate cineva la ușă ... deschid și albastrul magnetic și roșul strident îmi schimbă modul în care funcționez. Vorbește repede, de-abia înțeleg ce vrea, îmi spune să iau bani și să mergem. Mă trage după ea, frenetic și nu știu dacă visez sau am o boală și îmi imaginez fata asta. Ajungem în magazine, alege haine pentru mine, pentru ea, vorbește cu vânzătoarea...deci, pesemne nu sunt nebun. Din hainele pe care le alege, înțeleg că preferă un stil chic, deloc clasic. Nu mi se potrivește, dar nu așa se spune? Să ieșim din zona de confort? O las să decidă pentru mine, părând că știe ce face și eu mă întreb cine e fata asta, pe care am văzut-o în intersecție spălând geamurile unei mașini?

Sursa mea de inspirație este o fată pe care o văd a doua oară în viața mea... mă simt lipsit de voință și asta îmi place.

...........

Sosim la restaurant ... Fata cu ochii de un albastru magnetic poartă o rochie roșie, care contrastează puternic cu albul trupului ei cald, iar eu nu știu în ce sunt îmbrăcat ... o văd doar pe ea și privirile întoarse care mă fac gelos, deși nu știu cum o cheamă și dacă o voi mai vedea vreodată. 
Sursa: http://www.viitoaremireasa.ro/images/photo_galleries/large/8246/1-rochie-de-seara-bary.jpg
O invit la dans și mă pierd în sunetul muzicii lui Chris de Burgh și al pantofilor din jur ... nu văd chipuri, mă pierd în albastrul magnetic și în roșul buzelor ei, îmi simt inima cum bate puternic ... transpir ........ senzația de bine devine senzație de rău, capul îmi e prins între ghearele unei păsări de noapte, îmi deschid cu greu ochii și o aud ca prin vis. 


La mulți ani, iubire!!!


La radio e Lady in Red, iar lângă mine se cuibărește zgomotos o fată cu ochii de un albastru magnetic. 


***
Articol scris pentru Super Blog 2016