11 iunie 2017

Entrepreneurship Matching Event 2017

Este a treia ediție a acestui concurs de planuri de afaceri organizat de Universitatea Valahia din Târgoviște și a doua la care particip cu studenții mei. Anul acesta am avut 5 echipe în concurs, toate s-au calificat pentru etapa pitch-urilor antreprenoriale, dar, din păcate, unul dintre studenți nu a putut veni. Asa ca, împreuna cu cele cinci studente ale mele (Mădălina Dodoc, Luiza Stoica, Mihaela Mustăța, Ștefania Alina Vătui și Larisa Mustață) am plecat spre Târgoviște. Drumul de 6 ore a părut foarte scurt în compania fetelor, iar CFR-ul m-a surprins plăcut prin faptul ca nu a avut deloc întârziere. 


Interesant la călătoria cu trenul este ca am avut ocazia sa le cunosc pe fete mai bine, sa ma impresioneze prin maturitatea și copilăria lor, în același timp, sa ne amuzam împreună, sa filosofam și sa visam cu ochii deschiși. 
Particip de doi ani la concursul EME pentru atmosfera creata de la primul pas al înregistrării în concurs, pana la despărțirea din gara, de la întoarcerea în Craiova. Fiecare moment este special, ma simt învingătoare și eu, și fetele, indiferent de rezultat. Si nu o spun doar asa, chiar cred în asta și chiar asa ma simt. Legătura care se formează intre mine și studenții mei este unica și solida, rezistând adesea dincolo de acest moment. 

Dl profesor Gabriel Croitoru a trimis pe cineva sa ne aștepte la gara, după care am mers sa ne cazam în campusul nou al Universității Valahia. A fost foarte bine ca m-am aflat în același loc cu fetele, deoarece, in felul acesta, puteam sa ne mobilizam mai repede dacă voiam sa ieșim la plimbare. 

Am luat Kiss Taxi Târgoviște pana în centru și am rămas plăcut surprinsa sa primesc bon fiscal fără sa îl cer, ca pe un gest normal, asa cum ar trebui sa fie. In centru, era Babel Fest, un festival international, asa ca, având muzica pe fundal, am mers spre Centrul Vechi sa savuram cina. Am ajuns tot La Caramizi ca și anul trecut, unde ne-a plăcut atmosfera, servirea și preparatele. 

Ceea ce m-a impresionat cu adevarat a fost amabilitatea Mihaelei Musetescu, pe care am cunoscut-o la gala SuperBlog din decembrie 2016, apoi am revăzut-o la Gala Spring SuperBlog de la Mamaia din luna mai. Ne-am văzut La Cărămizi, apoi putin prin centru, după care ea și soțul ei, Ovidiu (care pictează foarte frumos), ne-au invitat pe mine și pe fete pe la ei. Le mulțumesc foarte mult pentru ospitalitate, prietenie, darurile făcute mie și fetelor și transportul dus-întors spre cămine. E de apreciat gestul vostru și, dacă ajungeți prin Bănie, dați un semn! :) 


La cămin, am mai stat pe băncuțele din campus sa depanam gânduri și apoi ne-am pus la somn, nu înainte de a mai pune vreo poza, a da Ador/Love și a cere etichetări :) A doua zi dimineața, ploaia nu mai contenea. Noroc ca susținerea proiectelor avea loc tot în campus, în corpul B, unde ne-au așteptat dl profesor Croitoru și studenții implicați în organizare. M-am bucurat sa o revăd pe Andreea Bornea, studenta care a câștigat anul trecut Premiul I, împreună cu Felix Dragoi, despre care am auzit ca este plecat cu Erasmus (mult succes!). 

Au urmat câteva ore interesante, cu 10 proiecte de afaceri interesante, de la patru universități (Craiova, București, Ploiești și Târgoviște) și un juriu de 10 persoane, pentru a reduce subiectivitatea. Deși notele la proiecte nu erau publice, în sensul ca fiecare student își știa doar propriul punctaj, ei au dat tot ce au putut la susținere. Făcând un calcul la final, primele trei poziții la susținerea proiectelor au fost ocupate de studenții FEAA. Mădălina Dodoc și Luiza Stoica au fost pe locul II la nota de la pitch, iar Ștefania Alina Vătui pe III, urmate destul de aproape de Larisa Mustață cu proiectul despre agenția de turism (apreciez perseverenta Larisei și pasiunea pentru acest domeniu) și Mihaela Mustăța cu proiectul despre șofran. 

V-ați descurcat minunat la prezentări, ați răspuns la întrebări, v-ați susținut punctul de vedere, ați zâmbit, v-am zâmbit și asta contează! Aveți potențial și am încredere în voi ca puteți sa va atingeți visurile! Îndrăzniți sa visați! :)




Dupa festivitatea de premiere, unde FEAA Craiova a luat Premiul I (Alexandru și Alin, îndrumați de dl prof. Marian Siminica și asist.dr. Silviu Carstina), am făcut poze și ne-am îndreptat spre Restaurantul Hotelului Nova, pentru masa festiva. Văzând ca ploaia s-a oprit, eu și fetele ne-am aventurat prin Târgoviște, am pus GPS-ul și ne-am îndreptat către Parcul Mitropoliei și Parcul Chindiei, pentru câteva poze și selfie-uri. A fost cam pustiu și am avut un pic emoții, dar ne-am descurcat sa ajungem pe jos pana în campus. Ajunse acolo, am realizat ca e cam devreme pentru somn, asa ca am făcut comanda de pizza la Pizzeria Maestro. Am facut un fel de petrecere în pijamale în camera fetelor, care se chinuiau sa descifreze tainele contabilității, deoarece aveau examen peste doua zile. Fetelor, sper ca ați luat nota mare! :)

A doua zi, am fost conduse la gara de un domn profesor de la facultate, căruia ii mulțumim. Am ajuns la timp și mi-a plăcut sa le aud pe fete spunând ca le pare rău ca pleacă. Înțeleg sentimentul, deoarece pentru acele doua zile, ești cumva suspendat în timp, într-o bula de relaxare. Dupa încă 6 ore de mers cu trenul (fără întârzieri), am ajuns la Craiova. 

Au fost doua zile minunate, pe care mi le voi aminti cu drag, ca și cele cinci fete cu care am împărțit aceste clipe. 

#proudofmystudents




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ti-a placut? Spune-mi! Imi vei face ziua mai buna.
Nu ti-a placut? Spune-mi! Poate voi imbunatati ceva.
Multumesc! Zambeste! Astazi e o zi frumoasa! :)